Mi s-a parut amuzant cum suna titlul asta de clickbait. Pana una-alta, am scris despre tratamentele bolii COVID19, dovezile clare (in sensul rigorii europene) ne lipsesc, Arbidol si Ingavirin ca si Favipiravir, sunt medicamente nelicentiate si deci inaccesibile in Europa.
Cu ocazia unei conferinte recente Profesorul Streinu Cercel a prezentat un slide pe care vad ca e trecut si Arbidol ca inhibitor al patrunderii virusului in celula (de ce n-o fi trecut si zincul, ca au acelasi nivel de evidență IIb?) si am fost surprins sa recunoasca meritele cercetarii rusesti. Cool!
Acum in ceea ce priveste eficienta, Ingavirin coteaza mai bine instudii, cu scurtarea cu 2 zile a simptomatologiei, de la 6 la 4 zile, iar in Turcia se da cu succes la un pacient grav Favipiravir si il scoate de pe ventilator intr-o saptamana. N-am apucat sa studiez mai bine problema, voi publica un articol si despre Favipiravir / Fabiflu.
Niciunul din aceste medicamente nu este disponibil in Europa, am incercat in aprlie sa aduc niste Ingavirin din Moscova dar erau interzise ORICE exporturi de medicamente. Totusi, Becali a reusit sa aduca Arbidol pentru Balș. Deh… „ca vrem egalitate, dar nu pentru căței”.
Dr. Daniel Ganea este "Doctorul tău", Medic Specialist Medic de familie, medic rezident cardiologie, cu Competență în Ecografie și a scris numeroase articole pentru pacienți.
A început cariera ca medic specialist în 2009 în Urgență, a lucrat și pe Ambulanță, aflând ce-și doresc de la medic pacienții care solicită online consultații medicale cu medic specialist la domiciliu. Astfel a aparut ConsultatiiLaDomiciliu.ro
Programează consultație
"Cine te poate sfatui mai bine decat medicul, specialist in domeniul lui?"
- Cum să îți faci o mamografie gratuită in Bucuresti in 2025-2026 - noiembrie 12, 2025
- Preturi tarife onorarii consultatii medic la domiciliu - august 22, 2025
- Daca inca nu te-ai hotarat sa ai grija de trupul tau, uite argumentarea stiintifica – MITOCONDRIILE - iulie 25, 2025
Ce spun pacientii:
Cum programez?
0760-777-321
taxabil după 5 minute
Accept termenii și condițiile
click pentru a-i citi

Fii la curent
Articole recente
- Cum să îți faci o mamografie gratuită in Bucuresti in 2025-2026
- Preturi tarife onorarii consultatii medic la domiciliu
- Daca inca nu te-ai hotarat sa ai grija de trupul tau, uite argumentarea stiintifica – MITOCONDRIILE
- Excrocheria periculoasă cu generatoarele de ozon USB sau la 220v
- Managementul energiei la pacientul cu Scleroza Multipla sau SASO
- La cati doctori trebuie sa merg pentru obezitate? Buna intrebare
- Inulina – este sau nu este medicament minune?
- Ingineria somnului – neuromedicina avanseaza cu pasi mici si in directia asta
- Ce sunt si la ce ne folosesc IMUNOGLOBULINELE
- Fibrilatia atriala nu e o boala ci semn ca ai mai multe de facut, in primul rand sa te educi
- Comparatie intre concentratoare de oxigen portabile Inogen One
Comunitatea pe Facebook
Cele mai citite articole