Kazuo Murakami: atitudinea ne influienteaza codul genetic

Kazuo Murakami: atitudinea ne influienteaza codul genetic

Timp de citire estimat: 20 minut(e)

Autorul Kazuo Murakami, laureat nobel pentru fiziologie si o somitate in genetica, sustine ca emotiile si atitudinea de modifica codul genetic care nu e batut in cuie.

Daca nu ar fi vorba de o somitate nu as scrie un titlu atat de.. comercial. Dar ma simt onorat de faptul ca m-am regasit in multe din rationamentele lui. Va recomand sa cititi toata cartea „Codul Divin al Vietii”

Suntem mult mai minunaţi decât credem

Alcătuirea corpului nostru este perfectă. Fiecare persoană are mult mai multe abilităţi decât şi-ar putea imagina vreodată, dar faptul că puţine persoane îşi, dau -seama da- acest lucru nu este atât de ciudat. Deşi descoperirile din ştiinţa modernă ne-au oferit ocazia de a înţelege logic structura uimitoare a corpului, este în continuare dificil pentru noi aă înregistrăm adevărata semnificaţie a acestui fapt în existenţa noastră zilnică. Schweickart a perceput brusc acest sens când se uita la Pământ din spaţiul cosmic. Şi eu încep doar să întrezăresc ceva din acest lucru prin activitatea mea în domeniul genetic. Dar deoarece majoritatea dintre noi nu avem niciodată ocazia de a ne întâlni cu realitatea macrocosmică sau microcosmică, e normal să ne .fie dificil să .percepem în întregime această semnificaţie. Nu oricine poate călători în spaţiu şi nici eu nu vă pot arăta genele mele. Permiteţi-mi în schimb să vă relatez o altă povestire care dovedeşte că suntem mult mai minunaţi decât credem.

Aţi auzit, vreodată de o singură roşie care să producă douăsprezece mii de roşii? Asemenea plante au fost prezentate la Expoziţia de Ştiinţă şi Tehnologie a Universităţii Tsukuba din 1985. Majoritatea persoanelor au presupus că erau rezul- tatnl hiotehnologiei, dar, de fapt, ele fuseseră pro- duse din şeminţele unei specii comune de roşie care în mod normal produce numai douăzeci sau treizeci de roşii. Dacă nu era vorba de biotehnolo- gie, atunci care era secretul lor? Plantele fuseseră cultivate prin metoda hidroponică. cu ajutorul snareluL-şLa. apei îmbogăţita cu substanţe hrănitoare. Unica diferenţă a fost că au crescut mai mult în apă decât m sol.
In mod normal, solul este esenţialpenixucul- tivarea plantelor. Acestea îşi înfig rădăcinile în sol pentru a absorbi apa şi substanţele nutritive necesare pentru a se dezvolta. Desigur, au nevoie şi de soare şi de aer, dar solul a fost întotdeauna socotit ca unul dintre cele mai importante aspecte în ceea ce priveşte cultivarea plantelor. Agronomistul Şjngen Nozama însă a crezut că acest lucru nu era adevărat. Socotind că acea capacitate, inerentă a plantei de a se dezvolta este inhihată de faptul că rădăcinile sale jsfi fixează în sol, şi-a crescut plantele în apă, eliberând rădăcinile din închisoarea lor şi permiţându-le să absoarbă-liher Jarurile naturii. Aceasta este. cunoscută^ea^ metodâ hidroponică şi rezulţaţul au fost plante de tomate care au produs de o mie de ori mai multe roşii decât cele convenţionale. Nozawa a putut privi viaţa din perspectiva unei roşii. Din această experienţă, putem vedea că şi roşiile au un potenţial mult mai maro decât oredenunoi- Dacă filosofia lui Nozawa a ajutat plantele să-şi realizeze potenţialul, ce s-ar întâmpla dacă am aplica această filosofie la oameni?

Deşi depunem eforturi pentru a ne dezvolta potenţialul, rămânem blocaţi din cauza percepţiei limitelor noastre. Dacă părinţii sau profesorii ne-ar spune: „Nu poţi să obţii note mai mari?”, probabil că am răspunde: „Mi-am dat toată silinţa şi de atât am fost în stare”. Aceste limite se bazează aproape întotdeauna pe comparaţia cu alte persoane* ceea ce constituie un punct de vedere extrem dp limitat Totuşi, Suntem convinşi că există şi vedem propria noastra experienta si cunoastere ca absoluta.
Şi aceasta este o perspectivă extrem de limitată.

Nozawa a explicat cum i-a venit, ideea de a produce roşii gigant: „Plantele pe care le vedem în jurul nostru manifestă doar un potenţial limitat. ca răspuns la anumite condiţii. Am început să examinez ce condiţii le împiedicau să-şi realizeze întregul potenţial. Am ajuns la concluzia că solul constituia unul din obstacole.” Conform înţelepciunii comune, solul este necesar pentru creşterea plantelor, dar Nozawa a dărâmat această idee. Plantele produc rădăcini, dar solul e un obstacol pentru acestea. Apa se modifică frecvent când se află în sol natural. In plus, solul împiedică furnizarea de enzime şi expune direct plantele la schimbări de temperatură. Modificările fiziologice sunt rezultatul reacţiilor chimice şi obstacolele precum solul interferează cu acest proces. Nozawa a ajuns la concluzia că, dacă aceste restricţii ar fi eliminate, eficienţa fotosintezei ar creşte şi dezvoltarea plantelor ar fi accelerată. Teoria lui a fost verificată de creşterea de o mie de ori a producţiei de roşii de la plantele sale.
Fiinţele umane , sunt la fel. Dacă eliminăm toate obstacolele şi le oferim un mediu adecvat, potenţialul nostru pentru a ne dezvolta este nelimitat. Dacă roşiile pot creşte de o mie de ori în potenţial, atunci nu e nerealist să ne aşteptăm la o creştere şi mai mare a abilităţilor fiinţelor umane, care sunt organisme mai complexe. Mi-am dusatu- denţii să vadă plantele uriaşe ale lui Nozawa. -Dacă roşiile po face. acest lucru”, le-am spus eu. „atunci voi dispuneţi de un potenţial si mai mare.”
Nozawa a susţinut că solul inhibă creşterea plantelor. Care sunt factorii care inhibă dez- voltarea potenţialului, uman? Unul care probabil că le vine în minte multor persoane este satisfacerea dorinţelor egoiste. Toată lumea ştie că jocurile de noroc, consumul de alcool şi imoralitatea_sexuală nu sunt bune pentru noi. Dar problema nu este atât de simplă. O cantitate moderată a unor băuturi alcoolice poate fi benefică pentru sănătate şi jocul de noroc în unele cazuri poate contribui la eliminarea stresului. Dacă plăcerea pe care o căutăm este sexul, infidelitatea, promiscuitatea şi prostituţia sunt nocive, nu dorinţa sexuală în sine.
Nu satisfacerea acestora, ci modul nostru de a gândi constituie principalul factor care inhibă potenţialul uman. Ce tip de gândire este nociv? Gândirea negativă care violează legile naturii. Deoarece oamenii au sistema de valori diferite, nu există în mod necesar un singur standard uniform de bine sau rău. Unele persoane văd un anumit act sau eveniment ca pozitiv, iar altele ca negativ. Această discrepanţă se produce adesea în viaţa cotidiană. Prin urmare, definiţia „modului corect de a trăi” va fi diferită de la o persoană la alta şi dezbaterea subiectului va conduce doar la şi mai multă confuzie.
Rămâne un fapt imutabil: genele noastre, şi modul în care ele funcţionează. Când sunt în armonie cu legile naturii, acţionează pentru a proteja şi hrăni natura şi a ne bucura de ea. Prin urmare, cred că trebuie să analizăm mai atent natura şi să depunem eforturi pentru a_ trăi_jîn grmonie cu legile ei. Dacă putem face aceasta, atunci cred că – la fel ca şi roşiile – vom putea pune în practică potenţialul inrrfidihil din fiinţa noastră.

Trăiţi în armonie

E uşor de spus că ar trebui să trăim în armonie cu legile naturii, dar nu. cunoaştem toate acastfi-iegi. în plus, percepţiile, noastre despre ce înseamnă să trăieşti în armonie pot fi subiective şi cu siguranţă vor fi diferite de la o persoană la alta. în. trecut, religia ne-a învăţat, caim să trăim, dar astăzi mulţi s-au îndepărtat de religie şi şi-au pus în schimb credinţa în ştiinţă.
Ştiinţa a făcut progrese remarcabile în ultimul secol şi medicina pare să fi învins multe boli şi totuşi nu putem încă să vindecăm cancerul sau să identificăm clar cauza hipertensiunii. în cazul hipertensiunii, am făcut progrese evidente. însă, deşi putem scădea tensiunea, nu putem în continuare să o vindecăm, deoarece înţelegem numai o foarte mică parte a mecanismului rare a r-a urează Imaginea completă rămâne acoperită de mister. în acelaşi mod, mecanismele care determină majoritatea bolilor influenţate de modul He viaţă nu au fost încă…. identificate. Prin urmare, nu putem susţine că medicina modernă vindecă în mod efectiv boala.
Oamenii sunt liberi să-şi pună credinţa în ştiinţă, dacă vor, dar nu cred că ştiinţa singură poate rezolva ceva. în acelaşi timp, prăpastia dintre ştiinţă şi religie continuă să se adâncească şi oamenii moderni obişnuiţi cu gândirea ştiinţifică nu mai sunt convinşi de preceptele religioase. Eu, personal., văd atât ştiinta, cat si religia ca provenind din aceeaşi sursă şi prin urmare, caut un mod de a le reconcilia. Nu mai e posibil în această epocă modernă să acceptăm o religie afectată de tradiţiile unei ere trecute, dar, în acelaşi timp, nu putem să ne punem credinţa numai în ştiinţă.

Aşadar ce putem face?

Am trei sugestii pe care le-am găsit foarte utile în viaţă.
Acestea sunt:
(1) să avem intenţii nobile,
(2) să adoptăm în viaţă o atitudine de recunoştinţă şi
(3) să gândim pozitiv.

Păstraţi-va intenţiile nobile

Prima propunere, de a avea intenţii nobile, este cea care a avut un impact profund asupra vieţii mele. După cum v-am relatat deja, de mai multe ori pe parcursul cercetării mele cu privire la renină, am avut norocul de a fi primul care să obţină anumite rezultate. Dar subiectele pe care echipa mea de cercetare şi cu mine le-am ales iniţial păreau imposibile. De ce să mă implic în studierea unor subiecte pe care bunul simţ îmi dicta că e mai bine să le evit? La început, am fost condus de mândria mea de om de ştiinţă, de ambiţie şi de dorinţa de a evolua, dar treptat acest lucru s-a schimbat când am început să examinez genele mai atent şi am devenit rnnşlient de exis- tenta a „Ceva măreţ”. Şi totuşi, a fost palpitant să concurez cu cei mai mari savanţi ai lumii, dar alegerile mele s-au bazat şi pe convingerea mea din ce în ce mai puternică cu privire la faptul că eforturile de a-mi îndeplini intenţiile nobile vor mulţumi acel „Ceva măreţ”.

După cum am spus înainte, aceasta nu este o entitate pe care o pot înţelege în mod raţional. Dar când urmăresc lunga continuitate a vieţii care s-a transmis prin genele noastre de la generaţiile precedente, ajjyngia-cancluzia că. trebuie să există un părinte originar. Desigur, chiar dacă nu sunt cel mai strălucit dintre copii, acest părinte va fi mulţumit de eforturile mele de a le fi util celorlalţi, indiferent cât de mică va fi contribuţia mea. Când am început să acţionez pe baza acestei credinţe, în viaţa mea s-au petrecut evenimente care m-au convins că intenţiile mele au fost recunoscute. Rezultatele eforturilor noastre au început să dea roade într-un mod care m-a făcut să simt că „Ceva măreţ” ne veghea. Ca urmare a experienţelor mele legate de studierea genelor, am ajuns să realizez că, dacă putem învăţa să trăim cu genele pozitive activate, putem utiliza un potenţial ce depăşeşte normalul.

Adoptaţi în viaţă o atitudine de recunoştinţă

Cea de-a doua propunere a mea este de a trăi neîncetat plini de recunoştinţă. Viaţa este plină de suişuri şi coborâşuri. Uneori, pare imposibil să ai intenţii nobile. Ce putem face pentru a ne menţine entuziasmul în asemenea momente? în cazul meu, mă ajută să-mi amintesc că nu trăim numai datorită fortei şi ingeniozităţii noastre, ci datorită darului nepreţuit oferit nouă de natură.

Putem fi recunoscători numai pentru faptul că suntem vii în fiecare zi.

Studiul meu cu privire la gene mi-a arătat că însăşi existenţa noastră este un miracol uimiţor. Acest lucru mi se pare evident în special când observ relaţia dintre celula individuală şi organismul ca întreg. Suntem alcătuiţi din şaizeci de trilioane de celule, care, printr-o ordine extrem de sofisticată, alcătuiesc organele, ţesuturile şi alte părţi ale corpului. Să luăm de exemplu o celulă hepatică. Numai acele gene necesare funcţionării sale ca celula individuala sunt activate si totusi, in acelaşi timp. formează o parte a ficatului, ca şi în cazul unui angajat care lucrează în cadrul unei companii. El îndeplineşte o sarcină specifică pentru acea companie, dar în acelaşi timp nu este automat. Angajatul are o viaţă individuală proprie. Acelaşi lucru este valahiLşi în cazul unei celule. Pe. de o parte, poate funcţiona ca,o celulă hepatică, dar pe de altă parte, are propria sa individualitate si functioneaza in interiorul organului autonom şi selectiv.

Să examinăm această relaţie la nivelul rinichiului. Rinichiul joacă un rol important în reglarea lichidelor şi a sării. La adult, prin el circulă Q sută cincizeci de litri de sânge pe zi din artera principală. Când vasele de sânge se apropie de centrul rinichiului. sfi~auhţiază. Un mecanism dg filtrare a sângelui localizat în vârful fiecărui vas de sânge elimină deşeuri precum urina si absoarbe elemente necesare. £nzima reninăJ pe care am stu- diato eu, se află în anumite celule renale.

Aşadar, deşi .rinichiul este un organ independent, el este alcătuit dij^ celulejndmduâlem inclusiv vase de sânge de diverse dimensiuni şi mecanisme de filtrare, iar acestea se comhină pentru a alcătui rinichiul, colaborând pentru a îndeplini o funcţie vitală in corpul uman. Dacă analizăm celulele individuale care îl alcătuiesc, fiecare celulă îndeplineşte, de asemenea, în mod eficient şi independent funcţii precum întreţinerea şi reparaţia celulară, care sunt legate exclusiv de celula individuală. Dacă fiecare celulă dintr-un va a de sânge nu ar funcţiona autonom, structura asemănătoare unei dantelării a vasului de sânge nu ar putea fi reparată constant. Şi totuşi, când celulele se combină pentru a forma un vas de sânge, îşi reglează viteza de diviziune celulară şi forma cu cea a altor celule. In timp ce celula formează doar o parte, este prevăzută cu caracteristicile întregului. Acest lucru este valabil nu doar în cazul relaţiei dintre rplnle şi rinirbiJ ci şi între oameni si societate, oameni şi Pământ sau oameni si Univers. Cu totii facem parte din Univers. Traim pe baza ordinii naturii pe această planetă şi în acelaşi timp participăm la crearea acelei ordini. Participăm deja complet doar prin faptul că trăim.

Teoria darwiniană a evoluţiei a dominat societatea modernă. Pe baza acestei teorii, am evoluat prin selecţie şi mutaţie naturală şi numai cei mai adaptaţi au supravieţuit. Supravieţuirea celui mai adaptat a fost socotită a fi o lege a naturii, prin care numai învingătorii se pot bucura de viaţă. Viaţa era socotită ca o competiţie constantă şi acolo unde există competiţie, vor exista întotdeauna şi câştigători, şi învinşi. Aceasta înseamnă că aproximativ jumătate din rasa umană va fi constituită din învingători şi cealaltă jumătate inevitabil din învinşi care ar trebui eliminaţi.

în anii ’60 însă, Lynn Margulis, biolog la Universitatea Boston, a propus o teorie diferită a evoluţiei. Cunoscută drept Teoria _£ndnsixnbiotică, ea se bazează pe ideea că viaţa a evoluat prin cooperare reciprocă, mai degrabă decât prin supravieţuirea celui mai adaptat. Această teorie explică procesul evoluţiei în detaliu începând cu primele creaturi vii, care erau organisme unicelulare ce nu posedă nucleu, cum ar fi bacteria E. coli. Unirea mai multor celule simple sau părţi de celule care au conlucrat pentru a crea un nou tip de celulă a condus evoluţia la următorul pas – celulele care posedă nucleu.
Deşi această teorie se concentrează auspra nivelului celular, există o paralelă interesantă cu nivelul uman. Pe baza punctului de vedere darwi- nian prevalent, umanitatea a trecut prin diverse etape de evoluţie de la maimuţe la omul primitiv, respectând „legea junglei”. însă, conform unui arheolog care a studiat rămăşiţele vechi de o sută cincizeci de milioane de ani ale unor maimuţe antropoide găsite la Lacul Turkana din Kenya, există dovezi că maimuţele împărţeau hrana şi se ajutau reciproc, dar nu şi cu privire la indivizii puternici oprimându-i pe cei slabi sau luptându-se între ei. Dacă dăm crezare teoriei lui Darwin, am evoluat printr-un proces conflictual. Şi totuşi, teorii mai recente sugerează că meu degrabă a fost vorba de o cooperare simbiotică. Studiile cu privire la modul în care funcţionează genele indică, de asemenea, că. teoriile recente simt mai compatibile cu legile naturii.

Când privesc viaţa în acest mod, mi se pare normal să fiu recunoscător faţă de „Ceva măreţ” pentru darul de a fi viu. Fiecare fiinţă umană, doar prin faptul că s-a născut, devine im participant la viaţă. Indiferent de rezultate, avem o valoare doar pentru că ne aflăm aici. Eu personal cred că există ceva pentru care să fim recunoscători. Deşi unele persoane poate nu sunt de acord cu mine, această atitudine poate face viaţa mult mai plăcută. S_ă fim recunoscători chiar pentru simplul fapt că trăim şi să cultivăm în sufletul nostru o stare continuă de recunoştinţă pentru tot ceea ce viaţa ne oferă. Acest mod de a trăi ne permite să apreciem şi să ne bucurăm dp filare, gij indiferent dacă se întâmplă ceva special sau nu în ziua respectivă.

Menţineti-vă. gândirea pozitivă

Cea de-a treia sugestie a mea – care cred că este cea mai importantă – e de a gândi pozitiv.
Viaţa nu se desfăşoară de fiecare dată după cum vrem noi. Ne îmbolnăvim, facem greşeli sau suferim din dezamăgiri în dragoste. în cazul meu, e vorba de eşec când nu reuşesc să fiu primul care încheie cu succes un studiu şi mă confrunt adesea cu situaţii care par imposibile. Dar indiferent cât de negativă pare situaţia, este. jmpor.tant_să vedeţi în ea partos bună, nu doar pe cea rea. Defapt, în momentele dificile, când totul pare să meargă prost, avem în speciaLnevoifr de Q atitudinepoxi- tivă. Trebuie să căpătăm abilitatea de a vedea un sens şi în mp mai r.nmplită înrerrare prin Care trecem, dea~fi.conştienţi că lucrurile care ni se întâmplă sunt un mesaj sau un. .dar. Dacă vi se pare imposibil acest lucru, nu uitaţi că -Ceva măreţ”. părintele . tuturor părinţilor noştri, nu ne-ar face niciodată rău – pentru că noi suntem copiii Săi. Aceasta nu înseamnă că nu trecem niciodată prin tragedii, ci că ar trebui să căutăm lecţia sau partea bună care provine din evenimentele nefericite. Această perspectivă ne poate ajuta să acceptăm orice ni s-ar întâmpla şi să vedem.situaţiile- de-criză o? pe nişte oportuniţjţi Acest sfat se bazează pe fapte. După cum am explicat, gândirea pozitivă ne poate activa genele, stimulându-ne creierul şi corpul să producă hormoni benefici. Din experienţa mea, sunt sigur că acest lucru este adevărat.

Există două laturi ale fiecărui lucru: faţă şi spate, noapte şi zi, putere şi slăbiciune. Deşi un lucru pare să aibă doar o singură latură, oricât de definitiv ne dă impresia că ar fi, există întotdeauna posibilitatea alegerii. Iata de exemplu SIDA: unele persoane adoptă părerea fatalistă că SIDA reprezintă pedeapsa divină pentru imoralitate sexuală. Privind în sens mai larg, există foarte puţine perioade în istoria umană în care imoralitatea sexuală să fie absentă şi, când era absentă, oamenii sufereau de obicei de boli sau nenoriciri mult mai grave, cum ar fi foametea, războiul sau ciuma. Acestea au fost perioade întunecate când cultura a stagnat şi oamenii duceau o existenţă sumbră. Dacă imoralitatea sexuală nu este produsul epocii moderne, atunci mi se pare oarecum ilogic să dăm vina pentru SIDA numai pe aceasta, în schimb, propun un punct de vedere diferit.
SIDA este complet diferită de orice altă boală pe care am cunoscut-o până acum. Virusul HIV nu ucide direct persoana care îl posedă; ci distruge mecanismul de apărare natural al corpului. Deoarece atacă şi distruge fortăreaţa sistemului imuni- tar, bolnavul contractează şi decedează din cauza unor boli de care alte persoane nu ar fi afectate sau care în mod normal nu sunt fatale.
Corpul uman este echipat cu un sistem de apărare impresionant. Lumea este plină de bacterii şi chiar dacă nu le putem vedea, suntem bombardaţi în mod constant gu bacterii purtătoare de boli. Ele pătrund în corpul nostru în hoarde. Dacă vreunele supravieţuiesc după ce ajung înăuntru şi se multiplică până ating un anumit număr, ne îmbolnăvim. De obicei însă sistemul nostru imunitar intervine pentru a le inactiva înainte ca acest lucru să aibă loc. Acest sistem posedă un arsenal uluitor de anticorpi ce pot distruge milioane de bacterii care pătrund în corp în acelaşi timp.

Anticorpii de obicei combat microbii în luptă „corp la corp”, ceea ce înseamnă că în organismul nostru există suficienţi anticorpi pentru a ataca şi a distruge individual fiecare microb. Desigur, acest lucru nu ar putea fi posibil fără genele noastre. Fiecare genă posedă instrucţiuni pentru combaterea a milioane de microbi şi viruşi. Dar cum cunosc modul în care să riposteze când nu se poate şti ce virus pătrunde în corp? Posedă deja toate informaţiile pentru fiecare t.ip de virus? Această întrebare a nedumerit oamenii de ştiinţă din domeniul imunologiei timp de mulţi ani. Laureatul la premiul Nobel de naţionalitate japoneză Susumu Tonegawa, care lucrează în S.U.A., a adus un aport major la răspunsul la această întrebare. Mecanis- mul funcţionează în modul, următor: informaţia genetică este divizată în părţi care pot fi combinate în^oncejnod necesar pentru a crea anticorpi care să reacţioneze la microbi specifici. Deşi există o varietate limitată de elemente componente, milioane de anticorpi pot fi creaţi prin combinaţii diferite pentru a proteja corpul împotriva invaziei majorităţii microbilor.

Apariţia SIDEI ne-a condus să aflăm ce sistem minunat ne protejează de boli. Chiar şi în cazul unei asemenea maladii devastatoare, nu ar trebui să ne pierdem speranţa. Ci să adoptăm o atitudine pozitivă, crezând că poate fi vindecată. De fapt, există multe cazuri ln care atitudinea mentală a unui bolnav în timpul tratamentului a stopat declanşarea SIDEI. Deşi gândirea pozitivă poate fi dificil de pus în practicăm cea negativă ar putea şă va afecteze negativ genele. Atitudinea pozitiva reprezintă factorul cel mai important în influenţarea genelor, indiferent cât de negativă este situaţia.

Alcoolul e o spirala periculoasa

Genele sunt atât curajoase, cât şi tenace

După cum spuneam, orice lucru are două laturi şi genele la fel, ceea ce le permite să îndeplinească două roluri importante şi totuşi contradictorii. Un rol constă în transmiterea corectă a informaţiei genetice de la părinte la copil. în acest scop, informaţia genetică trebuie să rămână stabilă. Ca şi preceptele de familie care permit conducerea cu succes a unei afaceri pe parcursul mai multor generaţii, informaţia genetică transmisă urmaşilor noştri trebuie să fie constantă. Celălalt rol este de a întreţine zilnic celula ca pe un organism individual. Insă lumea externă care o înconjoară e întotdeauna în stare de flux. Este imposibil ca organismul să se adapteze transformărilor din lumea naturală, dacă rămâne complet imutabil. Prin urmare, există momente când recombinarea genetică poate fi necesară.
Genele îndeplinesc aceste două roluri conflic- tuale prin formarea unei structuri helicoidale duble. Pe scurt, această structură conduce la o cantitate substanţială de spaţiu „gol” în interiorul ADN-ului, ceea ce face posibil pentru genele noastre să menţină cu uşurinţă o stabilitate constantă şi în acelaşi timp să facă schimbări drastice în caz de necesitate.

Genele noastre pot utiliza cu abilitate mecanismul de activare/dezactivare pentru a răspunde adecvat stimulilor externi.
Genele ne învaţă o lecţie preţioasă prin această caracteristică: nevoia de a fi atât curajoşi, cât şi tenace. A fi curajoşi înseamnă a fi capabili să încălcăm metodele convenţionale şi obiceiurile atunci când e necesar. în cazul meu, a trebuit să iau decizii curajoase de nenumărate ori pe parcursul cercetării reninei. De exemplu, când am am descifrat codul genetic, am făcut pasul drastic de a introduce ingineria genetică, ce abia apăruse, deoarece era evident că nu puteam reuşi prin folosirea metodelor convenţionale. Această tehnologie nu fusese aproape niciodată utilizată în acest domeniu, dar pentru că am îndrăznit să încerc, am fost primii care am decodificat renina umană. Dacă aş fi ezitat pentru că nu exista un precedent sau pentru că eram un amator în domeniul respectiv, eu şi ceilalţi membri ai grupului am fi pierdut o oportunitate preţioasă de a evolua ca oameni de ştiinţă. Aceste măsuri curajoase seamănă cu ce se întâmplă la nivel celular când genele se recombină în mod radical ca reacţie la modificările din mediu.

In ceea ce priveşte tenacitatea, nu mă refer la a vă agaţa de metodele convenţionale şi de a vă opune schimbării, ci de a continua urmându-vă chemarea inimii. în cazul meu, de exemplu, sunt preocupat cu tenacitate de studiul reninei. Nu am schimbat subiectul cercetărilor mele de peste douăzeci de ani. Dar am schimbat nivelul la care l-am studiat, începând cu moleculele, ajungând apoi la celulă şi de la celulă la organism. Această tenacitate mi-a permis să introduc cu mult curaj cea mai recentă tehnologie din ingineria genetică în ingineria embrionară. M-am agăţat de asemenea cu tenacitate de convingerea mea iniţială că cercetarea noastră trebuie să reuşească datorită contribuţiilor utile pe care le va aduce la îmbunătăţirea calităţii vieţii.

în acelaşi mod, genele sunt tenace în angajamentul lor de a transmite informaţia genetică generaţiilor următoare. Acest lucru le motivează să muncească atât pentru a menţine celula, cât şi pentru a prolifera, chiar până la punctul în care o genă se sacrifică pentru supravieţuirea întregului. Cu alte cuvinte, tenacitatea poate genera de fapt flexibilitate şi dorinţa de a modifica în mod drastic metodele pentru a atinge un obiectiv.

Oamenii au tendinţa de a crede că, atunci când există două opţiuni, trebuie să aleagă una din ele. Dar genele, tiparul oricărei forme de viaţă, nu sunt alcătuite astfel. Unele părţi ale genei denumite exoni au înscrise instrucţiuni specifice, în timp ce altele – introni, nu au înscrise instrucţiuni şi par să fie spaţii goale. Şi totuşi informaţia genetică deţine mult mai mulţi introni decât exoni. Astfel, în loc să aleagă o opţiune şi să o respingă pe cealaltă, natura alege coexistenţa simbiotică. In acelaşi mod, curajul şi tenacitatea sunt amândouă necesare. Avem multe de învăţat din această caracteristică a genelor care este relevantă atât pentru societate, cât şi pentru modul nostru de viaţă.

Tot ce ni se întâmplă este necesar

Vorbim adesea de noroc şi de nenoroc şi ne întrebăm dacă norocul se află de partea noastră sau nu. Vorbim de asemenea adesea despre coincidenţă sau şansă. Folosim aceste expresii pentru a descrie incomprehensibilul – lucrurile pe care nu le putem controla. Cred însă că tot ce ni se întâmplă este necesar, atât binele, cât şi răul, şi această convingere se bazează pe experienţele care datează încă din copilărie.
Când eu eram copil, Japonia era foarte săracă şi familia mea era şi ea deosebit de săracă. Părinţii mei nu-şi permiteau să-mi cumpere jucării, iar mai târziu, când eram la liceu, să mă trimită în vreo tabără. Bunicul meu murise cu mulţi ani în urmă, iar bunica mea, care stătea cu noi, era capul familiei. Obişnuia să spună: „Economiile noastre sunt în rai.” Mama îmi spunea acelaşi lucru: „Ştiu că eşti supărat din cauza taberei, dar nu-ţi fă griji. Am depus această tabără în contul raiului. în viitor, sunt sigură că vei putea să călătoreşti în toată lumea.” M-au asigurat că tot ce făceam în ajutorul altora avea să mi se întoarcă înmiit şi că nu conta dacă acest lucru se întâmpla pe parcursul vieţii mele sau a copiilor ori nepoţilor, pentru că viaţa mea era conectată de cele ale generaţiilor succesive. în copilărie, această explicaţie nu reuşea să mă mulţumească şi îmi doream adesea să pună deoparte când şi când nişte economii pentru mine, nu doar în rai. Privind în urmă însă, constat că vorbele mamei mele s-au adeverit. Am călătorit în America pentru studii când era încă foarte dificil pentru japonezi să plece în străinătate şi am fost peste ocean de multe ori de atunci.

Prin „depunerea economiilor în rai” voiau să spună că banii ar trebui folosiţi nu doar pentru propria persoană, ci şi pentru binele tuturor. Nu ajungem să vedem întotdeauna rezultatul acţiunilor noastre. Faptele bune cer adesea sacrificii. Partea pe care o sacrificăm e cea pe care am depus-o în banca raiului şi ni se întoarce mai târziu nouă sau celorlalţi ca un rezultat natural. E ca şi cum am planta un copac care nu va face fructe decât după ce murim, dar îl plantăm pentru că ştim că alte generaţii se vor bucura de el şi bucuria conştiinţei acestui fapt este recompensa noastră, împreună cu fructele copacilor sădiţi de strămoşii noştri de care ne bucurăm noi acum. Sau
gândiţi-vă la un ţăran care plantează seminţe. Ţăranii pregătesc pământul pentru semănatul de primăvară înainte de venirea iernii prin împrăştierea de îngrăşământ şi prin arat. Dacă doriţi o recoltă bogată, trebuie să vă pregătiţi pentru ea, în caz contrar, nu veţi avea nimic de recoltat anul viitor. La fel este şi cu viaţa. Indiferent cât e de greu, e necesar să pregătiţi solul înainte de semănat.
De ce a făcut bunica mea acest lucru? Cred că a fost inspirată de conştiinţa a „Ceva măreţ” şi de credinţa că, dacă ne dăm continuu silinţa să facem lucrul corect, vom fi binecuvântaţi. Deşi unele persoane se pot îndoi de aceasta, eu nu, pentru că am verificat singur acest adevăr. Niciun scop nu poate fi atins fără consum de timp şi uneori efort aparent nerăsplătit cu pregătirea sa. Dacă ne pierdem curajul în timpul acestui proces, aceasta se întâmplă din cauza lipsei noastre de credinţă. Dimpotrivă, dacă avem o credinţă de nezdruncinat în rezultat, nu vom renunţa niciodată. Cel mai mare secret al succesului este de a persevera. Nu e uşor însă să ai încredere în reuşită. Am putea să credem că avem, numai pentru a descoperi că ne-a fost sfărâmată mai târziu. Pentru a împiedica acest lucru, trebui să privim nu către viitorul apropiat, ci să avem o perspectivă med largă, să credem că nimic nu e imposibil. Pentru a poseda o credinţă de nezdruncinat, trebuie să fim mândri de ceea ce am realizat până în acel moment.

După ce îşi depune ouăle, un anumit tip de molie cu culori de camuflaj zboară până îşi epuizează toată energia şi moare. Nouă acest lucru ni se pare sinucidere, dar în acest fel împiedică inamicii să afle cum să depisteze alte molii din aceeaşi specie. Un alt tip de molie care este otrăvitoare rămâne nemişcată după ce şi-a depus ouăle, devenind o pradă uşoară pentru inamici. Se consideră că în acest mod le arată prădătorilor că nu au gust bun şi îşi protejează în acest mod puii. Deşi aceste molii adulte ar putea trăi mai mult dacă ar dori, se sacrifică pentru viitorul speciei.

Noi, oamenii, am putea învăţa multe lucruri din această supunere la legile naturii. în caz contrar, vom pune în pericol viitorul rasei umane, deoarece nu putem spera vreodată să transcendent legile naturii, indiferent cât de mult am încerca.
în trecut, îmi era greu să înţeleg ce voiau oamenii să spună când vorbeau despre o fiinţă sau o forţă care transcende umanitatea. Unii o numesc Dumnezeu, iar alţii Buddha. Dar în timpul studiului genelor, care sunt doar o parte a Creaţiei, am simţit esenţa Sa şi am fost profund emoţionat. Adevărata autolimitare se naşte din conştiinţa existenţei a „Ceva măreţ” şi aceasta ne poate ajuta să ne dezvoltăm imens ca fiinţe umane.

Există multe lucruri pe care nu le înţelegem încă în legătură cu viaţa. Visul meu este să continui să explorez esenţa vieţii nu doar din punct de vedere ştiinţific, ci şi din perspectivă spirituală şi religoasă.

Vino cu mine

Daniel Ganea

"Prin site-ul ConsultatiiLaDomiciliu.ro vreau să fiu mai aproape de pacienții mei."  
Dr. Daniel Ganea este "Doctorul tău", Medic Specialist Medic de familie, medic rezident cardiologie, cu Competență în Ecografie și a scris numeroase articole pentru pacienți.
A început cariera ca medic specialist în 2009 în Urgență, a lucrat și pe Ambulanță, aflând ce-și doresc de la medic pacienții care solicită online consultații medicale cu medic specialist la domiciliu. Astfel a aparut ConsultatiiLaDomiciliu.ro

Programează consultație

"Cine te poate sfatui mai bine decat medicul, specialist in domeniul lui?"

Vino cu mine

Ultimele postari ale lui Daniel Ganea (vezi toate)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *